Fotbalistul care a fost la academia lui Gică Hagi și care a fost vândut cu 12 milioane de euro la Marseille este printre eroii zilei din Spania

Fotbalistul care a fost la academia lui Gică Hagi și care a fost vândut cu 12 milioane de euro la Marseille este printre eroii zilei din Spania
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalistul care a fost la academia lui Gică Hagi a fost printre eroii echipei sale în semifinalele Cupei Regelui din Spania, unde Mallorca a învins-o pe Real Sociedad.

Meciul retur din semifinala Cupei Spaniei, dintre Mallorca și Real Sociedad, s-a disputat marți, pe terenul celei de-a doua. Scorul a fost 1-1 în primele 90 de minute, iar echipele au intrat în prelungiri, după care au ajuns la loviturile de departajare. Mallorca a ieșit învingătoare, lăsând-o acasă pe Real Sociedad, echipă calificată în primăvara UEFA Champions League.

Printre marcatorii celor de la Mallorca se numără și fostul fotbalist care a fost crescut în cadrul academiei lui Gică Hagi, Nemanja Radonjic, jucătorul care a transformat penalty-ul cu numărul 4.

Nemanja Radonjic, fotbalistul care a fost la academia lui Gică Hagi și care a fost vândut cu 12 milioane de euro la Marseille, este printre eroii zilei din Spania

Nemanja Radonjic este un jucător format de Partizan Belgrad, dar care în timpul junioratului a fost legitimat și la academia lui Gică Hagi. Jucătorul sârb nu a bifat nicio partidă pentru echipa regelui, dar a fost împrumutat de Gică Hagi la AS Roma, apoi fiind transferat definitiv la Empoli, însă nu a bifat nicio partidă pentru cele două echipe în Serie A.

Nemanja Radonjic și-a început cariera de fotbalist profesionist în țara sa natală, debutând pentru Cukaricki, mai apoi fiind transferat de Steaua Roșie Belgrad. În anul 2017 a debutat în naționala Serbiei, iar în 2018 a participat la Campionatul Mondial din Rusia. Primul gol la națională a venit în 2019, în luna septembrie, contra celor de la Luxemburg, meci din preliminariile EURO 2020. Sârbul a fost prezent și la ultimul Campionat Mondial, unde a bifat 3 meciuri.

În vara lui 2018, Nemanja Radonjic o părăsea pe Steaua Roșie Belgrad pentru suma de 12 milioane de euro, fiind transferat de Olympique Marseille, echipă pentru care a evoluat în 63 de meciuri și a înscris de opt ori. În perioada sa la Olympique Marseille, sârbul a fost împrumutat de clubul francez la Hertha BSC, Benfica Lisabona și Torino, echipă care l-a și transferat definitiv, dar la rândul ei l-a împrumutat în această iarnă la Mallorca.

Surpriză în Cupa Regelui

Mallorca s-a calificat în finala Cupei Regelui pentru a patra oară în istoria clubului, după victoria contra celor de la Real Sociedad. Clubul din Insulele Baleare poate câștiga pentru a doua oară în istoria sa Cupa Regelui. În prezent, singurele trofee pe care clubul le deține sunt Cupa Regelui, Supecupa Spaniei, dar și un titlu în Secunda Division.

Cealaltă semifinală se va disputa joi, meci în care se vor întâlni Atletico Madrid și Atletic Bilbao, partida va fi jucată pe San Mames.

În prima manșă, formația din Țara Bascilor s-a impus cu scorul de 1-0. Echipa câștigătoare o va întâlni pe Mallorca, pe 6 aprilie, la Sevilla, pe stadionul La Cartuja.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la nunta lui Pepe
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la…
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să afle de la el
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 45%, iar Gabriela Firea este pe locul al doilea cu 24%
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 45%, iar Gabriela Firea este pe locul al doilea cu 24%
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
Se bagă banii DIRECT ÎN CONT Trebuie să îndeplinești o singură condiție
Se bagă banii DIRECT ÎN CONT Trebuie să îndeplinești o singură condiție
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Cele șase feluri de mâncare care te ajută să slăbești repede: „Sunt pline de nutrienți și ajută la pierderea în greutate”
Cele șase feluri de mâncare care te ajută să slăbești repede: „Sunt pline de nutrienți și ajută la pierderea în…
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
×